Guvernul din umbra
O analiza lucida a sistemului institutional romanesc reconfigurat dupa rezultatul alegerilor prezidentiale din decembrie 2009 demonstreaza ca, practic, dintre cele trei puteri fundamentale consacrate constitutional, au mai ramas doua (executiva si judecatoreasca), ba chiar doar una si jumatate pentru ca Ministerul Public functioneaza, de cele mai multe ori, ca o prelungire a Executivului.
Din pacate, in contextul migratiei constante a parlamentarilor catre Putere, forul legislativ, pare condamnat la statutul de vasal al vointei prezidentiale si la un rol strict simbolic. De altfel, refererendumul privind trecerea la un Legislativ unicameral, redus numeric, se incadreaza perfect in logica rudimentara a Puterii conform careia Parlamentul este, in esenta, inutil.
Dar si in cadrul singurei puteri care ruleaza la capacitate maxima – puterea executiva – s-a produs o deplasare previzibila si foarte importanta. Daca, inclusiv in perioada guvernarii PSD-PDL, Guvernul, chiar cu domnul Boc in frunte, se bucura de o oarecare autonomie, actualul Cabinet Boc a devenit o simpla anexa a Presedintiei. Situatia este cu atat mai alarmanta cu cat este cunoscuta si, foarte grav, acceptata de majoritatea societatii romanesti.
Daca avem un Guvern, sprijinit de o majoritate construita, abia acum, prin solutii profund imorale, domnule Basescu, ce sens concret mai are Parlamentul?! In actualul context aceasta intrebare are doar un caracter retoric.
In aceste conditii, ce mai poate face opozitia? Aparent paradoxal, exista un singur raspuns: Opozitia poate si trebuie sa faca un Guvern.
In contextul in care puterea executiva, controlata autoritar de Traian Basescu, dicteaza totul in Romania, unicul demers eficient al Opozitiei ramane crearea unei alte structuri de esenta executiva, capabila sa restabileasca un foarte necesar echilibru de forte.
Aceasta structura trebuie sa fie un guvern din umbra serios, format din personalitati politice si economice, care sa raspunda punctual demersurilor puterii si sa ofere romanilor sansa unei alternative reale la actualul regim. Printre altele, acest guvern trebuie sa propuna o noua viziune bugetara si sa promoveze perspectiva opozitiei asupra unor legi fundamentale pentru societatea romaneasca – Legea unitara a pensiilor, Legea salarizarii unice.
Pentru a depasi cadrul dezbaterilor de principiu, am convingerea ca PSD+PC si PNL vor demonstra, inca o data, ca au intelepciunea de a depasi rivalitatile politice si vor ajunge la un consens rapid asupra persoanei primului ministru. Personal, as sustine fara rezerve varianta unui premier independent, dupa modelul Johannis.
Acest guvern din umbra este deja legitimat de cel putin 50% dintre romanii care s-au prezentat la vot pe 6 decembrie 2009 si care si-au dorit explicit un guvern format de PSD+PC si PNL.
Dupa congresele partidelor parlamentare din opozitie (20 februarie PSD, 28 februarie PC si 5 martie PNL) trebuie demarate negocieri transparente (indiferent de locul acestora, chiar si la Grivco!) pentru a gasi rapid o solutie comuna, evitand astfel capcana "rivalitatii pentru statutul de lider al opozitiei", care ar servi doar intereselor puterii.
Daca, din contra, formatiunile din opozitie vor ramane blocate in proiecte separate, nimeni si nimic nu va putea opri abuzurile actualului regim. De altfel, continuarea fenomenului migratiei spre putere al parlamentarilor si alesilor locali ar putea determina disolutia formatiunilor politice ostile partidului-stat.
Totalitarismul puterii nu poate fi neutralizat decat printr-un "totalitarism al opozitiei".
Din pacate, in contextul migratiei constante a parlamentarilor catre Putere, forul legislativ, pare condamnat la statutul de vasal al vointei prezidentiale si la un rol strict simbolic. De altfel, refererendumul privind trecerea la un Legislativ unicameral, redus numeric, se incadreaza perfect in logica rudimentara a Puterii conform careia Parlamentul este, in esenta, inutil.
Dar si in cadrul singurei puteri care ruleaza la capacitate maxima – puterea executiva – s-a produs o deplasare previzibila si foarte importanta. Daca, inclusiv in perioada guvernarii PSD-PDL, Guvernul, chiar cu domnul Boc in frunte, se bucura de o oarecare autonomie, actualul Cabinet Boc a devenit o simpla anexa a Presedintiei. Situatia este cu atat mai alarmanta cu cat este cunoscuta si, foarte grav, acceptata de majoritatea societatii romanesti.
Daca avem un Guvern, sprijinit de o majoritate construita, abia acum, prin solutii profund imorale, domnule Basescu, ce sens concret mai are Parlamentul?! In actualul context aceasta intrebare are doar un caracter retoric.
In aceste conditii, ce mai poate face opozitia? Aparent paradoxal, exista un singur raspuns: Opozitia poate si trebuie sa faca un Guvern.
In contextul in care puterea executiva, controlata autoritar de Traian Basescu, dicteaza totul in Romania, unicul demers eficient al Opozitiei ramane crearea unei alte structuri de esenta executiva, capabila sa restabileasca un foarte necesar echilibru de forte.
Aceasta structura trebuie sa fie un guvern din umbra serios, format din personalitati politice si economice, care sa raspunda punctual demersurilor puterii si sa ofere romanilor sansa unei alternative reale la actualul regim. Printre altele, acest guvern trebuie sa propuna o noua viziune bugetara si sa promoveze perspectiva opozitiei asupra unor legi fundamentale pentru societatea romaneasca – Legea unitara a pensiilor, Legea salarizarii unice.
Pentru a depasi cadrul dezbaterilor de principiu, am convingerea ca PSD+PC si PNL vor demonstra, inca o data, ca au intelepciunea de a depasi rivalitatile politice si vor ajunge la un consens rapid asupra persoanei primului ministru. Personal, as sustine fara rezerve varianta unui premier independent, dupa modelul Johannis.
Acest guvern din umbra este deja legitimat de cel putin 50% dintre romanii care s-au prezentat la vot pe 6 decembrie 2009 si care si-au dorit explicit un guvern format de PSD+PC si PNL.
Dupa congresele partidelor parlamentare din opozitie (20 februarie PSD, 28 februarie PC si 5 martie PNL) trebuie demarate negocieri transparente (indiferent de locul acestora, chiar si la Grivco!) pentru a gasi rapid o solutie comuna, evitand astfel capcana "rivalitatii pentru statutul de lider al opozitiei", care ar servi doar intereselor puterii.
Daca, din contra, formatiunile din opozitie vor ramane blocate in proiecte separate, nimeni si nimic nu va putea opri abuzurile actualului regim. De altfel, continuarea fenomenului migratiei spre putere al parlamentarilor si alesilor locali ar putea determina disolutia formatiunilor politice ostile partidului-stat.
Totalitarismul puterii nu poate fi neutralizat decat printr-un "totalitarism al opozitiei".