Adevarul despre parteneriatul meu cu Traian Basescu

Stirea de ieri, illness inventata “pe surse” si difuzata cu graba suspecta de trustul Realiteatea-Evenimentul zilei, viagra order institutii care traiau extazul prezumtivului conflict dintre PC si PNL sau dintre Voiculescu si Antonescu, mi-a ridicat o problema pe care, recunosc, o credeam lamurita: perceptia publica asupra relatiei mele cu Traian Basescu.

Stiu ca liderii politici considera, de regula, ca in politica orice e posibil. Si realitatea ultimilor 20 de ani le da dreptate. Insa, astazi, miza mea nu sunt liderii politici. Fiecare dintre ei e liber sa creada ce si cat poate. Ce ma intereseaza cu adevarat este ce cred romanii in general. In acest sens, voi face astazi un scurt istoric al relatiei mele cu presedintele in functie:

1. In 2004, Traian Basescu venea, dupa spusele sale, „cu caciula in mana la Grivco” propunandu-mi sa facem guvern impreuna, spunand ca nu va accepta un premier de la PSD si ca, daca nu-i dau alternative, va declansa alegeri anticipate, chiar cu riscul amanarii integrarii in UE. Am acceptat sa sustin guvernul PNL-PD, crezand sincer ca integrarea in UE este mai presus de orice mize politice interne. Am gresit, la fel ca alte milioane bune de romani care nu cunosteau inca adevarata natura a domnului Basescu. Dar cei care vorbesc astazi despre “tradarea” PUR-ului de atunci ar trebui sa-si aminteasca cum au fost alesi candidatii la presedintia celor doua camere ale Parlamentului.

2. In ianuarie 2005, am avut prima ciocnire cu presedintele, care a inteles ca nu va avea niciodata in mine un partener comod, care sa ii tolereze tendintele totalitare. In consecinta, PUR a fost violent atacat de Traian Basescu. Nu era simplu, in 2005 popularitatea presedintelui era uriasa. A fost un razboi greu, dar am preferat sa ne retragem ministrii din Guvern si chiar sa iesim de la guvernare (isi mai aminteste cineva?! – nu e fictiune, sunt fapte reale!), dupa aderarea la UE, decat sa acceptam orice forma de dictat din partea lui Traian Basescu

3. In 2007 am condus Comisia care l-a suspendat pe Traian Basescu. Mi-am asumat aceasta responsabilitate intelegand foarte bine care sunt riscurile intr-un moment in care popularitatea lui Traian Basescu era ridicata si foarte putini indrazneau sa-l critice. Daca atunci mai multi romani ar fi inteles cat de necesara era indepartarea din functie a acestui presedinte, astazi nu mai vorbeam de salarii taiate, pensii impozitate abuziv si, sunt convins, am fi avut TVA redus la alimentele de baza.

4. In 2008, 2009, 2010 si 2011 am continuat sa il critic pe Traian Basescu pentru lipsa de viziune politica si responsabilitate sociala, pentru tendinta sa obsesiva de a-si subordona institutiile statului si de a-si anihila adversarii, cu orice pret si prin orice mijloace. Am devenit pentru Traian Basescu o obsesie personala. In campania prezidentiala reusea performanta de a-mi rosti numele de 10 ori intr-un minut (era si strategie, dar si voluptatea de a-l ataca pe cel care-l suspendase). Dupa campanie a continuat sa se razboiasca cu prognozele mele economice (care, din pacate, s-au adeverit) cu solutiile concrete pe care le-am propus – pe care, din cand in cand, domnul Boc incearca sa le aplice pe ascuns, dar nu reuseste pentru ca nu le intelege. Exasperat ca nu ma poate controla, Traian Basescu a ajuns sa se intrebe public, intr-un moment de sinceritate involuntara, „ce cauta Voiculescu in politica pentru ca are deja totul?” – dovedind astfel diferenta structurala dintre noi: pentru el, politica este un mod de a obtine ceva, pentru mine politica a devenit o optiune doar dupa ce, pe plan personal, nu am mai avut nimic de obtinut.

Sunt doar cateva dintre reperele conflictului meu cu Traian Basescu, care dureaza de peste 6 ani.

Nu am cu acest om nicio miza personala. Am vazut insa, printre primii, cat de nociv este un astfel de presedinte, cat rau poate aduce acestei natiuni un aventurier veleitar fara minime repere istorice, culturale si politice. Si, pentru ca ”nu-mi mai trebuia nimic” pe plan personal, mi-am asumat aceasta lupta publica pe care altii, carora, poate, inca le mai trebuia ceva, nu puteau sa si-o asume.

Si voi continua lupta pentru ca sunt invatat sa duc lucrurile pana la capat. In 2007 am inceput ceva. Este posibil ca, in 2012, sa termin ce-am inceput atunci.

Apoi, vom mai vedea.

Leave a Reply

Copyright © 2011 Dan Voiculescu · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by WordPress