Pentru ratio şi toţi ceilalţi:
Eu nu voi sta deoparte. Mi-am asumat deschis dorinţa de a-i susţine concret pe tinerii decenţi şi inteligenţi, însă, la rândul lor, trebuie să înţeleagă că este absolut necesar să se organizeze şi să implice. Corupţia, incompetenţa, mitocănia nu dispar singure, trebuie intervenit, ca în fizică, cu o forţă contrară.
Sunt convins ca 1 sau 10 tineri decenţi nu vor schimba un partid. Dar 100 pot deja schimba o organizaţie. Trebuie acţionat pas cu pas. Obiectivul major şi, aparent, irealizabil, trebuie desfăcut în obiective mici, concrete şi realizabile. Cum te organizezi? O posibilitate: scrie o declaraţie, un program, stabileşte 10 obiective concrete, dă de ştire, strânge-i pe cei inteligenţi şi decenţi! Ai prieteni din copilărie, colegi de şcoală, de serviciu, ai telefon, ai internetul! Nu trebuie să ţii predici în deşert.  Este suficient să postezi, să dai un telefon, să-i convingi să-şi învingă inerţia.
Şansele de reuşită? Extrem de mici. Şi, totuşi, mult mai mari decât se acordau cândva pentru prezenţa omului pe Lună, pentru căderea comunismului, pentru ca Grecia să devină campioană europeană la fotbal, pentru ca românca Constantina Diţă să câştige, la 39 de ani, proba olimpică de maraton.
Toate revoluţiile au fost considerate, la început, acţiuni ridicole, naive. Dar au fost oameni care şi-au asumat „ridicolul”. Când majoritatea susţine blazată, dumirită şi laşă că nu se mai poate schimba nimic, „naivii” aleg să înoate împotriva curentului şi schimbă lumea, o împing înainte. Blazaţii, cei care „ştiu cum stă treaba”, „care au văzut cum merg lucrurile”, „care nu se lasă duşi de val”, „pe care nu îi mai miră nimic pentru că ştiu deja totul” sunt îngropaţi de istorie. Revoluţionarii, entuziaşti, vizionari, naivi, ridicoli şi uneori stridenţi, fac istorie.

Pentru Paul: şansele iniţiativei depind strict de numărul şi convingerea celor dispuşi să o susţină.

Pentru un om şi mery: vă mulţumesc pentru aprecieri, dar cu adevărat importantă ar fi o implicare concretă.

Pentru ana maria stoica: există oameni care să te ajute, dar esenţial este să ai curajul să începi să construieşti ceva.

Pentru simona neagu: indiferent de context, de mediu, de vârstă, întotdeauna putem descoperi ceva nou despre noi înşine.

Pentru Sadd: varf poate fi oricine care are curajul şi inteligenţa de a-şi recunoaşte şi folosi puterea.

Pentru anca – am un posibil răspuns, poate nu cel mai bun: miile de absolvenţi se asociază. Un om nemulţumit nu înseamnă nimic, 1000 înseamnă o forţă capabilă, de exemplu, să propună un proiect, să ceară fonduri guvernamentale sau europene, să creeze un curent, o nişă sau o industrie. E foarte greu să construieşti ceva, dar dacă miile de absolvenţi vor rămâne nemulţumiţi şi atât, nu se va schimba nimic.

Pentru demostene: cel puţin pentru moment, democraţia rămâne „cea mai bună lume posibilă”. Demostene, dacă ai cuvinte, gânduri şi proiecte poţi face şi bani.

Pentru eu si atat: de acord cu tine, trebuie voinţa! Blazarea este o opţiune facilă, o justificare pentru lipsa de curaj.

Pentru Codrin: ai încercat să strângi încă 2 tineri în jurul unei idei? Poate că ai încercat şi nu ai reuşit. Îţi garantez că mai sunt şi alţi 2 şi încă 2… Dar e de muncă.

Pentru Cetateanu’ Turmentat: când câinii latră, ursul merge. Dacă, însă, câinii ar avea curaj să şi muşte, ursul ar începe să aibă probleme.

Pentru cristzin: nu poţi deveni lider dacă, cel puţin, nu încerci să fii.

Pentru ramo: ai spus-o mult mai bine decât mine.

Pentru Cretu: cu tenacitate şi informaţie poţi învinge birocraţia.

Pentru je: romanul poate construi, trebuie să îi dai încredere.

Pentru Corbalb: mă bazez pe tine.

Pentru Marius: adună-i pe cei 10000 şi vei învăţa şi să-i recunoşti şi să-i îndepărtezi pe cei 50 de iuda.

Pentru Zamfir: nu creăm nimic distrugând, oricât ne-ar ispiti ideea. Nu-i poţi condamna pe alţii pentru că nu cred într-un proiect reformator dacă tu însuţi nu o poţi face. Convinge-te întâi pe tine, e primul pas.

Pentru Paula: şi eu ascult acelaşi post de radio.

Pentru zamfir: ştiu despre ce vorbeşti şi recunosc la rândul meu: PC are nevoie de structuri funcţionale, de obiective şi realizări concrete. Trebuie deschis un nou capitol. Şi-l vom deschide.

Pentru Madalina: învăţăm cu toţii, încet, încet, să avem răbdarea şi tenacitatea necesare pentru a reuşi.

Pentru don_ciobanni: este nevoie ca cineva să creadă că se poate.

Pentru Alex: poate că are alte păcate, dar Geoană nu-i un „birocrat”, iar PSD pare să se fi mai democratizat în ultima vreme.

Pentru thorhammer: respect libertatea cuvântului şi, în egală măsură, libertatea de gândire. Este bine să folosim toate drepturile şi libertăţile de care, cel puţin teoretic, dispunem…

Pentru dupablogurisuntemnoi: ”BOC RULZ” ?! Asta ar fi cu adevărat o surpriză. Ai verificat informaţia?

McGogoo: interesul tău nu cel al partidului ar trebui sa fie relevant. Într-adevăr, s-a vorbit prea mult şi s-a făcut prea puţin. Concret, tu ce vrei să faci ca să schimbi lucrurile?

Pentru alin: convingerea că vei reuşi este determinantă.

Pentru Ciprian Mihalache: atunci scriai aşa, acum?

Pentru ramo: sub eşecul tuturor putem ascunde mai uşor propriul eşec.

Pentru fractalgirl: consultă-ţi propria agendă şi începe cu ce te doare/supără cel mai tare.

Pentru C.J.: dorinţa veritabilă de a te educa este esenţială. Banii pot fi determinaţi să vină.

Pentru Vlad Florea: admir capacitatea de a depăşi prejudecăţile.

Pentru Orix: află de la ce partid este primarul, vorbeşte cu superiorii lui pe linie de partid. Vorbeşte cu deputatul si senatorul colegiului respectiv. Vorbeşte cu ziariştii. Fii tenace, obligă-i să te asculte!

Pentru inculpa: Constituţia nu prevede o asemenea posibilitate. Parlamentul şi Preşedintele se aleg şi se schimbă prin vot la un interval de 4, respectiv, 5 ani. În noiembrie 2009 vor fi alegeri prezidenţiale.

Sandman: în clasa politică poţi intra tu şi cei asemenea ţie şi puteţi transforma teoria în practică. Ştiu, vast program.

Pentru claudiu: diagnosticul dumneavoastră este corect. Lucrurile se vor schimba. Cu fapte, nu cu vorbe.

Pentru doru: pentru că poate să îndure atât de mult, românul este capabil să şi facă foarte multe. Poate că asta este cheia: să nu mai suporte, ci să creeze, să înlocuiască resemnarea cu revolta.

Pentru RuBen: eu doar v-am privit şi, apoi, am povestit ce am văzut.

Pentru McGogoo’s Hell – Suburban philosophy: testează-mă.

daniel: nu poţi promova oameni pe care nu îi cunoşti. Dar este important să încerci să cunoşti cât mai mulţi şi să îi promovezi pe cei mai buni.

gopo1: de unul singur şansele sunt reduse, asociază-te oricărui grup în care crezi şi şansele vor creşte.

Pentru Cristian: eu cred ca foarte curând vei înţelege ca lucrurile se schimbă, dar singurul răspuns cu adevărat corect este cel pe care şi-l vei da singur.

Pentru membru pc: dar sunt întotdeauna soluţii pentru a găsi calea liderului.

Pentru Dulcesa Elena: cine şi cum îţi interzice să spui şi să faci ceea ce gândeşti?

Pentru Hamsia: fiecare suntem puţini responsabili. Daca aşteptăm soluţii de la ei (care pot fi proşti, incompetenţi, corupţi) şi nu facem nimic, nimic nu se va întâmpla. Care este soluţia ta în problema câinilor? Dar a învăţământului?

Pentru adrian: eu nu cred că noi români suntem invariabil „aşa”. Putem fi şi altfel. Pune pe hârtie cele mai mari probleme şi vezi cum le poţi rezolva.

Pentru Crina Voican: eu te ascult, iar dacă cineva îşi încalcă drepturile tale constituţionale, eşti cetăţean european, reclamă-i la toate instanţele naţionale şi europene. Iar eu îşi voi fi alături.

Pentru andron: dacă seniorii nu vor să asculte, obligă-i. Dacă sistemul/partidul lor este rigid şi inert, creează-ţi altul: viu, deschis, dinamic.

16 COMENTARII

  1. Nu stiu daca este vorba de blazare sau lipsa de curaj, cat mai mult de puterea exemplului si timpul lui „merge si asa”, „cu o floare nu se face primavara”, etc.
    Incerci, te zbati, in speranta nu ca te va aprecia cineva cat mai mult ca iti va urma exemplul, si la un moment dat constati ca cei din jur te privesc ciudat: ce mai vrea si asta de la noi? Incerci sa le explici, te privesc in ochi si-ti dau dreptate, dupa care faptele lor iti demonstreaza contrariul.
    E vorba pana la urma de sentimentul celui care da cu capul de o usa inchisa. Incearca o data, de doua ori, de n ori, se opreste, se straduie sa gaseasca o alta modalitate de a „convinge” acea usa sa se deschida. Zadarnic… usa ramane inchisa! Si-atunci ori te opresti, ori o ocolesti ori continui. Primele doua variante pot fi considerate compromisuri, ultima poate duce la epuizare, daca pana la urma nu reusesti.
    Realitatea mea se constituie din lucruri marunte. Sunt obisnuita sa lupt, pentru ca niciodata nu am obtinut nimic usor. Nu lupta ma sperie, cat singuratatea. Singuratatea de la semafor cand constat ca doar eu astept culoarea verde, singuratatea din mijlocul de transport in comun cand constati ca nimeni nu e dispus sa-ti faca loc sau sa se ridice pentru a face loc unui batran sau unei mame cu un copil in brate, singuratea din fata tomberonului de materiale reciclabile al carui capac il ridici sa arunci un brat de hartie si constati ca inauntru este gunoi menajer si exemplele pot continua la nesfarsit.
    Poate ca inainte de a „rezolva” probleme majore ar trebui sa vindecam lucrurile „marunte”. Poate ca daca am incepe cu asta ne-ar fi mai usor sa ne descurcam cu restul si am avea surpriza sa constatam ca unele vor disparea de la sine.
    Poate ca inainte de a ne asocia ar trebui sa ne privim cu foarte multa sinceritate in oglinda, sa ne „revolutionam” pe noi insine.
    Este, din pacate, cel mai complicat pentru ca, pana la urma, sinceritatea nu este deloc comoda.

  2. DV mi-a raspuns: ,,poate că are alte păcate, dar Geoană nu-i un birocrat, iar PSD pare să se fi mai democratizat în ultima vreme”.

    Mda, asa o fi. Dar raspunsul dumneavoastra duce la concluzia ca PSD nu are ,,10.000 de tineri cu un ideal comun” care sa poata ,,prelua orice organizatie de partid din tara!” (intre ghilimele, evident, v-am citat). Caci altfel nu-mi explic cum de tot aia batrani sunt la conducere, nu-i asa?! Sau tinerii PSD nu au un ideal comun?

  3. Domnule Voiculescu,
    Nu sunt tanara..Mi-e ciuda sa recunosc ca am trecut in ultima treime de viata,statistic vorbind.
    Pentru ca observ ca-i incurajati pe tineri sa se implice, poate ca si noi , cei in varsta,ar trebui sa ne implicam.Altfel , vom avea ce ne-am asternut.
    Am aflat ca s-au concretizat principiile Legii pensiilor.Stiu ca va preocupa soarta celor in varsta,de aceea va scriu.Nu s-a suflat o vorba despre varsta de pensionare.Ma tem ca ea va fi scrisa in proiectul de lege cu litere mici,intre 2 fraze stufoase si neintelese pe care se vor axa dezbaterile in parlament .Si dupa ce vor face frazele mai clare, va ramane varsta de pensionare de 70 ani -egala pt barbati si femei- batuta in cuie.
    Nu sunt de acord cu asa ceva din urmatoarele motive:
    1. Suntem o natiune bolnava,fapt dovedit de rezultatele analizelor lui Nicolaescu.
    2. Dupa 50 ani nu ne mai angajeaza nimeni, iar cei care sunt disponibilizati sunt chiar aceasta categorie de oameni
    3.Scurtatura este de „pensionare medicala”,dar aceasta presupune o spaga pe care nu ne-o putem permite chiar toti.
    4. Pe la 55-60 ani, cu ajutorul lui Dumnezeu,apar in viata noastra nepoteii (Stiti foarte bine chiar dvs!) si vrem sa ni-i crestem noi,nu sa-i predam unor „bone” care ofera servicii contracost.
    Doar asa mai putem salva legatura intre generatii care ar mai putea tine unita natiunea aceasta.
    Cred ca varsta de 58 – 60 ani pentru femei artrebui sa fie maxima.La fel,ar trebui sa avem posibilitatea sa alegem daca ne putem retrage la pensie dupa 25 ani de cotizare,fara sa fim penalizate.Asa,nu ar mai trebui sa dam spaga la doctori si sa aparem in statistici ca o natiune care are atat de multi „bolnavi” peste 45 ani.
    V-as ruga sa va ganditi si sper sa-mi dati dreptate ,macar la pct.4.
    Imi pun speranta ca va veti opune la ideea de a majora varsta de pensionare peste 60 ani.
    Va doresc sanatate si sper sa ne mai intalnim in spatiul virtual.

  4. sunt putini cei care fac bani dintr-o idee ,dintr-un proiect gen bill gates,bugatti,edison si altii.majoritatea celor bogati face bani prinzand o nisa , o conjunctura,speculund, la schimbare de regim cand e dezordine,cand statul e slab.au fost mari inventatori gen nikolai tesla care au murit saraci fiind recunoscuti la adevarat valoare postmortem.pe langa un proiect si idee trebuie sa sti sa fii comercial , sa stii sa te vinzi si sa ai si noroc.categoric daca nu incerci nimic nu ai cum sa realizezi niciodata nimic.

  5. Multumesc pentru raspuns !
    Primarul este portocoliu. Multumesc si pentru idea cu ziaristii. Voi pregati un articol pentru ziarul local, poate citeste articolul un om care imi va da dreptate. Va multumesc inca o data pentru timpul acordat si va felicit ca aveti rabdarea sa le raspundeti cititorilor.

  6. Bună seara din nou, stimate Domn Dan Voiculescu,
    Am revenit într-un târziu şi cu răspunsul mult sintetizat mai jos.
    La nivel macroscopic (privind lucrurile din p.d.d.v. al comunităţii – acest link este mai mult decât grăitor: http://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI )… Consecinţele se văd şi se vor vedea ani în şir.
    La nivel microscopic (în ceea ce mă priveşte direct şi personal – am aflat de la un angajat in cadrul I.P.J. că şi telefonul meu este din lista celor ascultate, aceasta fiind o consecinţă a socializării mele prin natura serviciului, dar nu numai, cu N categorii de persoane excluzând interlopii şi incluzând yoghinii – deşi nu fac parte din M.I.S.A.!!!). Un alt argument ar fi un sfat pe care uit câteodată să-l iau în considerare de la fostul meu viitor socru (adică urma să devină şi nu s-a mai concretizat nimic) – care a trăit în perioada comunistă sub teroarea regimului, iar copilul său născut în 1973 a fost privat de tată în frageda pruncie. Sfatul dânsului era să fiu DISCRETĂ, fiindcă „pereţii au urechi şi ferestrele ochi” şi se referea exact la ceea ce păţise dânsul şi familia sa.
    Din spirit de conservare faţă de mine şi faţă de cei apropiaţi, nu pot spune mai multe despre ce se întâmplă în 5 ultimii ani referitor la angajaţii care se ocupă „protecţia şi siguranţa cetăţenilor” în slujba cărora serveşte orice plătitor de taxe. Mă resemnez şi cu ideea de a fi catalogată drept paranoică – pentru că oricum cred că am devenit – (Cin’ s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt – zicală românească, preluată şi de Topârceanu într-o fabulă cu acelaşi nume).
    Vă doresc o noapte liniştită şi sfârşit de săptămână plăcut. Eu merg la Mşcarea contra „statului” în parcul Tineretului pentru a-l reîntâlni pe angajatul Dvs. însoţit de consoarta lui.

  7. Am fosti colegi de facultate care au intrat in politica in ideea ca vor schimba ceva, doar ca paradoxal in loc sa chimbe ei ceva au suferit ei modificari.
    Pentru ca e uimitor ce repede se invata smechereala.
    Eu cred ca e cum zice Mircea Badea orice corporatie a venit in Romania in loc sa-si aplice propriile principii sau romanizat.
    Cam asa e si cu cei tineri, pornesc la drum cu o vointa de schimbare extraordinara dar in momentul in care intra in tot felu de structuri sau institutii se muleaza perfect pe situatie. Repet in domeniul privat tinerii din Romania fac minuni au ideei pun afaceri solide pe picioare.

  8. Cei 10.000 de tineri mentionati cred ca tind sa para de acum a fi „10.000 de specialisti”.
    Strangerea a 1-2-…-n tineri in jurul unei idei se poate face super usor….asta este cel mai usor lucru de facut in momentul de fata (in special daca le spuneti tinerilor ca ar trebui sa fie nemultumiti de conditia lor de xxx)!
    Dar sa ii faceti pe tineri sa actioneze este un pic mai greu! Urmariti putin grevele studentesti:toti sunt de acord – facem greva, vrem burse mai mari, locuri mai multe in camin, iesim in strada, nu mai mergem la cursuri pentru asta…! In zilele de greva veti vedea autobuzele si trenurile pline de tineri care pleaca spre casa:pentru ei greva este egala cu vacanta…!

    Nu mai sunt multi idealisti in lumea asta ca Bob Marley sau, cum pare, Dan Voiculescu…

    IDEE: proiect pe POSDRU, solicitant:FUDV, cofinantare:2%, valoare minima:500.000 euro, acoperire nationala (cele 7 regiuni de dezvoltare). Ati putea face un proiect pentru promovarea spiritului „de lupta” al tinerilor si, totodata, sa ii ajutati sa se puna pe picior (promovarea antreprenoriatului in randul tinerilor, cursuri si traininguri pe asa ceva, concursuri de management sau/si antreprenoriat si multe,multe altele)…idei existe, bani sunt..!Sa vedem daca are cine sa le puna in practica!

  9. Dvs. vreti 100 de napoleoni care sa intre intr-un partid? Pai unul dintre ei va desfiinta partidele si va lua puterea singur. Daca esti tanar, inteligent, cu intiativa, sigur vei incerca sa reusesti pe cont propriu si nu dand telefoane ca sa-ti convingi colegii (care nu prea au cum sa fie la acelasi nivel) sa ti se alature. Revolutiile sunt facute de mase conduse de oameni de care pomeniti dvs.
    Si apoi, comparatia cu aselenizarea e usor nepotrivita. O astfel de „isprava” era de neinchipuit pentru ca tehnica momentului nu-ti pemritea sa-ti imaginezi asa ceva. Cand tehnica a progresat, au aparut si visele. Pe cand oamenii… ei sunt aceiasi.
    Eu va inteleg si va impartasesc idealismul. Dar stiu si din proprie experienta ca nu e suficient sa fii inteligent, sa-ti stabilesti obiectivele, sa strangi oamenii si sa incerci sa schimbi. Grupul tau va fi mereu minoritar. Pentru simplul motiv ca cei mai multi oameni nu sunt asa (tineri decenţi şi inteligenţi). Poti reusi de unul singur, daca reusesti sa folosesti „sistemul” pentru a ajunge sa-l controlezi. Si, daca nu „te strici” pe parcurs, sa-l schimbi.
    Dle voiculescu, dvs. n-ati reusit in viata prin idealism si naivitate, ci prin pragmatism si eficienta. Sigur ca „naivii” si idealistii imping societatea inainte, dar o fac individual, nu strangandu-se in grupuri gata sa ingrunte coruptia, imobilismul, frica de schimbare…

  10. PS. Scuze, in ultimul paragraf era Voiculescu, nu voiculescu. Scuze, deasemenea si pentru micile greseli de dactilografie.

  11. Bun-bun…atitudine…atitudine…dar cum naiba sa iei atitudine cand toate usile ti se trantesc in nas?…oriunde..oricand…
    De ce?…pentru ca toate numirile pe toate functiile si la toate institutiile se fac politic si nu pe considerente profesionale. Ideea e ca in curand o sa ne dorim sa numim si profesionistii dar….surpriza…acestia nu vor mai fi de gasit in locurile de unde au plecat scarbiti de ceea ce se intampla in jurul lor sau vor sta retrasi tocmai pentru a nu risca sa fie ”maziliti” atunci cand se schimba puterea in stat.

    PS: exista filiala a PC-ului in Suceava ???

  12. domnu` voiculescu, raspunsurile date de dvs celor care va intreaba diverse zici ca-s dedicatii de manelisti :). pentru nelu, pentru anton, petru cercelus, pentru familia lui, fara numar :)

    hai sa traim.

  13. Multuesc pentru raspuns,
    nu ma asteptam la el
    concret, vreau sa fac un proiect cultural online. nu va pot spune mai mult. multumesc pentru intelegere.
    @cosmin tot. asa raspunde si adrian nastase. face un post separat de raspunsuri :)

Comentariile sunt închise.